La data de 7 august a.c., 227 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de efective de jandarmi, au fost angrenați în activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice.
Au fost constituite 91 de patrule și utilizate 82 de autospeciale.
Pe parcursul zilei trecute, polițiștii au intervenit la 27 de evenimente, dintre care 13 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 19 infracțiuni, dintre care 9 contra persoanei, 5 contra patrimoniului și 2 de natură economico-financiară.
În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 264 de sancțiuni contravenționale și au reținut 10 permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la 70.880 de lei.
Exemplu:
Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat un tânăr în timp ce conducea un autoturism, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal.