La data de 2 septembrie a.c., 225 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de efective de jandarmi, au fost angrenați în activitățile de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică. Au fost constituite 96 patrule, dintre care 79 de la ordine publică și utilizate 91 autospeciale, 16 fiind de la rutieră.

Pe parcursul zilei trecute, polițiștii au intervenit la 40 de evenimente, dintre care 26 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 26 de infracțiuni. Dintre acestea, 13 au fost contra persoanei, 6 contra patrimoniului și 4 la regimul rutier.

În cadrul activităților din teren, polițiștii au aplicat 322 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 110.765 de lei.

De asemenea, au reținut 10 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

Exemplu:

În după-amiaza zilei trecute, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au depistat un bărbat în timp ce conducea un vehicul neînmatriculat.

Totodată, in urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea anulată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit un doar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here