Ieri, 12 septembrie, structura de prevenire a criminalității și polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică, în colaborare cu reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița, au organizat o activitate informativ-preventivă la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “OMENIA” din Târgoviște.

În cadrul sesiunii de informare, polițiștii au subliniat importanța adoptării unei conduite preventive și le-au prezentat beneficiarilor prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

De asemenea, polițiștii le-au oferit sfaturi și materiale cu recomandări și le-au comunicat măsurile ce trebuie adoptate pentru a-și proteja bunurile.

Totodată, le-au atras atenția să manifeste prudență atunci când la ușa acestora se prezintă diverse persoane necunoscute și să evite să le permită accesul în locuință.

Activitatea s-a încheiat cu informarea beneficiarilor cu privire la infracțiunile de corupție.

La întâlnire au participat și operatori ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “OMENIA” din Târgoviște.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here