Police patrol in Bucharest, Romania, 06 April 2020. Romania's 19 million inhabitants are living under a full national lockdown in a bid to slow down the spread of the pandemic COVID-19 disease caused by the SARS-CoV-2 coronavirus. EPA-EFE/, Image: 512650610, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: ROBERT GHEMENT / EPA / Profimedia

La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și sancționarea faptelor antisociale, dar și pentru a verifica modul în care se respectă măsurile impuse pentru prevenirea COVID-19.

Pe parcursul zilei de ieri, polițiștii au legitimat 3.599 de persoane, au verificat 213 societăți comerciale și au controlat 369 de mijloace de transport.

De asemenea, pentru neregulile descoperite, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, polițiștii au aplicat 310 sancțiuni contravenționale, cuantum în de 21.750 lei.

Totodată, efectivele aflate în teren, în intervalul orar 23:00-05:00, au depistat 21 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 4.000 de lei.

Vă reamintim că, prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2020, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00-5:00, cu anumite excepții motivate, prevăzute de lege.

De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, manifestați un comportament responsabil, respectați măsurile impuse și nu vă expuneți inutil unor riscuri!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here