Două intervenții în același timp ale pompierilor de la Detașamentul Târgoviște, la un accident rutier în Geangoești, com. Dragomirești și a doua pentru deblocarea ușii unui autoturism în Târgoviște.
În cazul accidentului rutier din Geangoești, un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Sosiți la locul evenimentului pompierii au găsit o persoană politraumatizată, conștientă și cooperantă, căreia i-au acordat primul ajutor, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Târgoviște.
Cel de al doilea caz a fost mai special, fiind vorba de un copil de trei ani rămas blocat în interiorul unui autoturism. Ușile autoturismului s-au blocat automat în timp ce cheile se aflau în interior, după ce mama copilului l-a așezat pe acesta în scaunul special și a închis portiera.
S-a întâmplat pe strada Udriste Nasturel din Târgoviște. Pompierii au spart geamul portierei dreapta și au deblocat autoturismul.
Din fericire copilul era doar speriat, nefiind necesară asistența medicală. Totuși copilul a fost evaluat primar de pompieri și era bine.
Toate situațiile s-au încheiat cu bine, vă rugam să aveți grija de dumneavoastră și sa fiți atenți!