Luna si schimbarea la AJF Dambovita. Asociatia Judeteana de Fotbal este intr-o continua schimbare, desi au trecut 7 luni de la instalarea lui Ciprian Prisacaru in functia de presedinte. La fiecare sedinta de Comitet Executiv se anunta schimbari, unii sunt demisi, iar altii intra in scena! Sedinta de ieri a Comitetului Executiv a adus schimbari majore si la Comisia Judeteana de Arbitri Dambovita, for condus de Dorel Popa.

Ioan Negoescu, schimbat din functie. Liviu Gligoras este noul vicepresedinte

Valul schimbarilor a cuprins si Comisia Judeteana de Arbitri, Ioan Negoescu, fostul presedinte in mandatul lui Emil Tudor, si vicepresedinte in mandatul lui Ciprian Prisacaru, a fost demis. In locul sau a fost instalat Liviu Gligoras. Dorel Popa, presedintele in functie al CJA Dambovita, a propus Comitetului Executiv schimbarea lui Negoescu cu Liviu Gligoras. Evident, Comitetul Executiv a ratificat propunerea lui Dorel, iar de ieri Liviu Gligoras este noul vicepresedinte. Surprinzator este faptul ca Ciprian Prisacaru a fost de acord cu mutarea, desi Gligoras facea parte din echipa lui Ionut Iugulescu, adversarul lui Prisacaru la alegerile din ianuarie.

Schimbarea lui Negoescu, regretata de arbitrii damboviteni

Schimbarea lui Ioan Negoescu a fost un soc pentru arbitrii damboviteni, care nu vad cu ochi buni aceasta schimbare. ”Negoescu a fost un presedinte bun, marea majoritate a arbitrilor il regreta. Ne cunostea pe toti, stia unde avem probleme la meciuri, si incerca sa ne protejeze la anumite partide unde aveam probleme. Gligoras nu ne cunoaste, el este mai radical, si nu este vazut bine de arbitrii damboviteni. Deja il regretam pe Negoescu”, ne-a transmis o sursa din arbitrajul dambovitean.

Interesant este faptul ca Gligoras a fost ofertat de Popa Dorel inca din primele zile, dar acesta a spus pas. Este cunoscut faptul ca Liviu Gligoras nu se inghite cu Negoescu, iar conditia pe care a pus-o acesta a fost ca Negoescu sa plece. A fost preferat atunci  Tuti Negoescu, dar acum a intrat in scena Liviu Gligoras, o mutare ”interesanta”.

Care este baremul pe care trebuie sa il plateasca echipele arbitrilor si observatorilor in acest sezon

Tot in sedinta de ieri a Comitetului Executiv a fost aprobat cunatumul baremurilor de arbitraj si observare:

Liga a 4-a: 175 lei

Liga a 5-a: 130 lei

Liga a 6-a: 120 lei

Observator: 130 lei

In cadrul sedintei de ieri s-a aprobat incetarea mandatului de membru in Comitetul Executiv a lui Mihaita Ene (Progresul Matasaru), Marian Stefan (Unirea Colibasi) si Florin Tuiu (vicepresedinte). Tragerea la sorti a tinarului Ligii a 4-a va avea loc maine, de la 17,30.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here