Roberto Ziduri a dat o noua lovitura pe piata transferurilor! Dupa ce l-a transferat pe Cristi Cherchez, formatia din Ziduri a obtinut semnatura unui mijlocas de valoare, care va juca la Ziduri din retur. Formatia lui Dan Negriloaia a obtinut semnatura lui Adrian Grigore, fost jucator la Chindia Targoviste si Rapid Bucuresti! Daca Cristi Cherchez a semnat pana in vara, ”Grig” a semnat pentru un an si jumatate cu echipa lui Dan Negriloaia.
”Am venit la Ziduri pentru ca este un proiect serios si se vrea promovarea in Liga a treia. A contat faptul ca este si Cristi (Cherchez) aici. Sper sa ne indeplinim obiectivul si sa promovam in Liga a treia”, ne-a declarat, in exclusivitate, Adrian Grigore, noul jucator al echipei din Ziduri.
”Enache nu va mai fi transferat de Roberto Ziduri. A plecat la FC Potlogi”
Formatia din Ziduri a transferat doi jucatori ”grei” in aceasta iarna, care au jucat in Liga 1 si Liga a 2-a, Cristi Cherchez si Adrian Grigore semnand cu Roberto Ziduri. Desi s-a antrenat cu Roberto ceva timp, Enache nu va mai juca la Ziduri din martie. ”Enache nu va mai fi transferat la Ziduri. Va juca la FC Potlogi”, ne-a declarat Armand Mihalachioiu, directorul general de la Ziduri.
Deocamdata, Ion Olteiu nu a renuntat la niciun jucator din lotul actual. Primul meci amical pentru formatia din Ziduri va fi sambata, la Samurcasi, de la ora 18.00, cand Cristi Cherchez si Adrian Grigore isi vor face debutul la Roberto Ziduri.