La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza localității Nucet, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deținea un permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat.

De asemenea, vehiculul i-ar fi fost încredințat de către o femeie, pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii din Titu au depistat un bărbat, de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste limita legală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor 3 persoane, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here