Urmărire ca in filme, in această dimineață, pe DN 72. O patrulă formată din doi agenți de poliție de la Serviciul Rutier au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr de 36 de ani, din Târgoviște, care se deplasa pe Drumul Național 72, pe raza localității Dragodana, însă șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea.

Poliţiştii au plecat in urmărirea şoferului, acesta fiind imobilizat cu sprijinul polițiștilor de la Poliția Orașului Găești, pe raza localității Mogoșani, satul Cojocaru. A fost nevoie ca unul dintre agenții de poliție de la Serviciul Rutier să utilizeze armamentul din dotare, executând 3 focuri în plan vertical, dar fără a rezulta victime.

Din primele verificări, se pare că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.  Şoferul va fi condus la sediul Serviciului Rutier pentru audieri și dispunerea măsurilor legale ce se impun. Video + foto: www.facebook.com/lazarliviu – Cronica de Găeşti.

https://www.facebook.com/lazarliviu/videos/2292488600773753/

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here