În perioada 2-3 noiembrie a.c., polițiștii din Dâmbovița au întocmit dosare penale pe numele a patru bărbați bănuiți de săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Trei dintre aceștia au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,43 și 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, un bărbat de 34 de ani, din Petrești, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost surprins de polițiștii de la Secția nr.10 Poliție Rurală Petrești în timp ce se deplasa cu un moped neînmatriculat. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, din verificări, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here