La data de 13 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme.

De asemenea, la data de 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au depistat, în localitatea Corbii Mari, pe drumul național 61, un bărbat în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de codnucere.

În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiștii din Găești

La data de 11februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse privative de libertate emise de Judecătoria Găești, pe numele unor bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 52 de ani.

Bărbații au fost condamnați la executarea unor pedepse privative de libertate, cuprinse între 1 an și 1 an și 2 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 371 din Codul Penal.

Persoanele în cauză au fost depuse în Penitenciarul Mărgineni.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here