Chindia Târgovişte nu a efectuat contonament în această iarnă, preferând să se descurce pe plan local. Situaţia clubului este dezastruoasă, încă sunt litigii cu foştii fotbalişti, iar salariile nu sunt la zi, existând restanțe de cel puţin două luni. Formaţia de sub Turn a disputat două amicale până cum cu echipe de Liga a treia, jocul echipei fiind unul destul de modest.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a aprobat cotizaţia anuală. Clubul va încasa 120.000 euro și de la Farul Constanța
Într-o mare de incertitudini, totuşi vin şi veştile bune. În conturile clubului vor intra 120.000 euro din transferul lui Marian Aioani, bani care vor stinge multe dintre litigii. Bani vin şi de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în ultima şedinţă fiind aprobată cotizaţia de 600.000 lei care va fi virată in contul Chindiei.
Dacă clubul târgoviştean nu a avut bani să efectueze un cantonament nici măcar la Mogoşoaia, în schimb un club din judeţ are bani să plece într-un minicantonament de trei zile la Rucăr. Liderul campionatului judeţean se pregăteşte să plece în perioada 1-4 februarie intr-o pregătire centralizată, unde va disputa şi un joc de pregătire cu Zimbrii Lereşti, liderul Ligii a patra din Argeş.