Ieri, la Târgovişte, bulgarii târgoviştenii au organizat “Paştele Cailor” sau “Tudoriţa” cum mai este cunoscut, evenimentul fiind organizat de Primăria Târgovişte şi Asociaţia Zaedno. Evenimentul are loc în prima sâmbătă a Postului Mare, când este prăznuit Sfântul Teodor. “Paştele Cailor” marchează ziua în care grădinarul bulgar şi calul său merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului, pentru a fi sănătoşi în anul care urmează.
Proprietarii de cai au participat la un concurs de frumusețe, dar și la unul de îndemânare. În acest an, pe podium s-au clasat Oscar, Prinţul şi Sultan. Participanţii au primit diplome şi un voucher de 200 de lei, iar poneii au primit câte un căpăstru. La finalul evenimentului a avut loc un spectacol folcloric, unde au participat trupe din Bulgaria şi România.
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un like pe pagina noastra de Facebook. Mulţumim! https://www.facebook.com/Infodambovita
https://www.facebook.com/Infodambovita/videos/2186365091453370/