Apropierea aniversării a 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române ne-a oferit astăzi, 30 martie, bucuria unei revederi cu colegii de Armă, acei oameni care, de-a lungul carierei militare, au reprezentat cu onoare și profesionalism Jandarmeria și au pus o cărămidă la edificarea generaţiilor noastre.

Patru ofițeri și trei subofițeri care și-au desfășurat activitatea în cadrul unității noastre au participat la activitatea organizată la sediul Jandarmeriei Dâmbovița.

Întâlnirea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, după care col.(r) Sandu Valentin, președintele ANCMRR – Filiala Județului Dâmbovița, a prezentat invitaților și personalului semnificația jurământului.

Festivitatea a continuat cu ceremonia de depunere a jurământului de către 2 subofițeri și 2 salariați civili.

Aceasta a fost urmată de rostirea rugăciunii de sacralizare a jurământului, de către preotul militar Fluture Mihai din cadrul Garnizoanei Târgoviște.

La finalul activităţii, inspectorul şef, col. Matei Viorel a înmânat colegilor de Armă, astăzi pensionari diplome aniversare în semn de aleasă preţuire și recunoștință față de activitatea desfășurată, cu prilejul sărbătoririi a 169 de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here