În ultimele două zile, polițiștii din Dâmbovița au întocmit dosare penale pe numele unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Astfel, șase persoane au fost depistate în timp ce conduceau autovehicule pe raza județului, fără a poseda permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, doi bărbați au fost surprinși în timp ce conduceau autoturisme, pe raza localităților Doicești și Bănești, având dreptul de a conduce anulat.
Un alt bărbat a fost depistat în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și avea suspendat dreptul de a șofa.
Totodată, alte 7 persoane sunt cercetate pentru conducerea pe drumurile publice a unor vehicule, sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu valori peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.