La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au fost sesizați de o femeie, cu privire la faptul că a fost alungată din locuință, împreună cu copilul, de către concubinul sau.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, la poarta locuinței, au identificat femeia de 49 de ani, din localitatea Miloșari, și copilul ei, un minor în vârstă de 6 ani.

Totodata, polițiștii au procedat la identificarea și imobilizarea barbatului reclamat, de 49 de ani, care, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat partea vatamata și ar fi incendiat usa de acces în locuință.

Pe numele lui, polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu prin intermediul căruia a fost dispusă măsura interzicerii apropierii de femeie la mai puțin de 100 metri.

Față de bărbat se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere, fapte prevazute de art. 199 și art. 253 din Codul Penal.

În urma activităților de cercetare penală desfășurate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, cel în cauză fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița.

Astăzi, 21 ianuarie, bănuitul va fi prezentat unității de parchet competente  pentru dispunerea unei măsuri preventive.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here